Înfiinţată în anul 1978, divizia ECCO Kids a brandului danez ECCO realizează de 40 de ani încălţăminte pentru copii, creându-şi reputaţia de experţi în domeniu.
Pornind de la vechea tradiţie daneză de a lasă copiii să petreacă cât mai mult timp în natură, deplasându-se liberi prin păduri, căţărându-se prin copaci, rostogolindu-se în nămol, specialiștii ECCO Kids doresc să îi ajute pe cei mici să se dezvolte liber şi să crească fizic şi mental fără nici o restricţie.
“În fiecare încălţăminte pe care o realizăm, utilizăm numai materiale uşoare, moi şi flexibile pentru a oferi mobilitate maximă şi confort superior piciorului. Susţinem micile picioare cu detalii funcţionale, cum ar fi calapoade anatomice care urmează forma piciorului, căptuşeală moale la nivelul gleznelor şi protecţie pentru călcâie.” spune Senior Designer Liselotte Laursen – ECCO Kids.
Autointitulaţi “protectori ai picioruşelor“, membrii echipei ECCO Kids se concentrează în permanenţă pe dezvoltarea de încălţăminte pentru fiecare categorie de vârsta, fiecare gând al lor fiind la realizarea de încălţăminte în care părinţii vor avea încredere şi pe care copiii o vor adora.
Colecţia aniversară din sezonul toamnă/iarnă 2018 îmbină povestea moştenirii tradiţiei brandului ECCO cu tehnologia viitorului, într-o serie de opţiuni care se adresează atât bebeluşilor, copiilor de vârstă mică cât şi adolescenţilor.
ECCO Urban Mini
Picioruşul unui copil cu vârstă între 0 şi 2 ani este foarte moale şi flexibil. Oasele şi muşchii nu sunt încă pe deplin dezvoltaţi, de aceea este nevoie de o încălţăminte creată din materiale uşoare şi flexibile, care să permită o mobilitate maximă şi un confort sporit pentru picioarele celor mici. Iar colecţia ECCO Urban Mini permite muşchilor şi oaselor de la picioruşe să se dezvolte cât de liber posibil.
Specialiştii ECCO Kids înţeleg diferenţa dintre forma piciorului unui copil mic şi cea a unui copil cu vârstă cuprinsă între 3 şi 7 ani. În această perioadă, bolta piciorului începe să se formeze, aşa că se acordă o atenţie deosebită dezvoltării corecte a piciorului prin realizarea de încălţăminte potrivită, precum colecţia de cizme ECCO Janni.
Între 8 şi 12 ani, piciorul copiilor este încă foarte sensibil la presiune, în timp ce bolta piciorului este aproape complet formată. Colecţia ECCO S8 Teen este special concepută pentru a oferi libertate unui adolescent şi posibilitatea de a se bucura de aventuri în aer liber, explorare şi de ce nu, distracţie.
Întreaga gamă de încălţăminte pentru copii creată de ECCO Kids este realizată din piele premium ce oferă un aer jucăuş în combinaţie cu aspectul practic, fiind dotată cu o selecţie de şireturi sau închideri pentru ajustare uăoară şi un confort sporit în timpul mersului.