Anul acesta a avut loc cea de-a doua ediţie a campaniei sociale Back to School organizată de ECCO în parteneriat cu Fundaţia Principesa Margareta a României.
Fundaţia Principesa Margareta a României ajută copiii care sunt în pericol de a renunţa la şcoală din cauza lipsurilor materiale. Rechizitele sunt foarte importante pentru continuarea studiilor, şcoala fiind singura şansă de a scăpa din cercul vicios al sărăciei.
În perioada 01 septembrie – 17 septembrie 2017 s-a desfăşurat campania Back To School 2017 în toate magazinele ECCO din ţară, unde s-au colectat rechizite cu scopul de a oferi o şansă în plus la educaţie şi a preveni abandonul şcolar în rândul copiilor din toată ţara.
Rechizitele astfel strânse au fost împărţite unor şcolari şi preşcolari din medii defavorizate sau beneficiari ai organizaţiilor susţinute de Fundaţia Principesa Margareta a României, din cadrul proiectului ” Fondul Special pentru Copii”. Astfel, rechizitele au ajuns la un număr de 97 de copii din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Neamţ, Teleorman, Bistriţa, Dâmboviţa şi Bacău.
ECCO mulţumeşte tuturor celor care au donat rechizite şi doreşte tuturor copiilor un an şcolar plin de realizări.